Adrian Mitea

DE VORBĂ CU MIJLOCAȘUL NOSTRU ADRIAN MITEA

În plină recuperare, după accidentarea gravă suferită în meciul cu Venus, Adrian Mitea a oferit paginii Academia Rapid un interviu în care vorbește despre situația sa actuală, planurile de viitor, iar în final le transmite un mesaj suporterilor rapidiști.

Salut, Adi! Cum te mai simți?

 Salut! Mă simt foarte bine, atât psihic, cât și fizic. Nu am întâmpinat probleme după operație, totul decurge bine și progresez pe zi ce trece. Conducerea este alături de mine, începând cu domnul Burcă, domn profesor Schumacher, Pancone, Nico, Miță Iosif, nea Gică Păun, toți sunt alături de mine cu încurajări. O parte din suporteri chiar au venit la mine la spital, iar toate aceste lucruri mă fac să mă recuperez mai repede.

 Când estimezi că te vedem din nou la antrenamente?

 Din ce îmi transmit doctorii, și după cum evoluez, sper ca la sfârșitul lunii februarie să intru la alergare ușoară, iar la sfârșitul lunii martie, începutul lui aprilie, să pot juca din nou pe bătrânul Giulești.

 Cum se desfășoară o zi din viața ta acum?

 Am o zi încărcată. Dimineața sunt la facultate, pentru că nu trebuie să o neglijez, chiar dacă îmi este puțin dificil, după-amiază sunt la recuperare, unde petrec în jur de 4-5 ore, iar când ajung acasă mai lucrez două ore de exerciții.

 Știu că ai lucrat până în vară la clinica la care te recuperezi acum. Cum e să fii pacient în locul în care ai lucrat?

 Este puțin ciudat. Înainte mergeam acolo să ajut pacienții la vindecarea lor rapidă, iar acum intru eu în pielea unui pacient. Cu toți sperăm să revin cât mai repede.

 

DE VORBĂ CU MIJLOCAȘUL NOSTRU ADRIAN MITEA

 

  Hai să vorbim și despre fotbal. Cum a fost turul acestui campionat pentru tine?

 În opinia mea a fost un tur de campionat bun pentru mine, dar întotdeauna este loc de mai bine. A fost o experiență nouă și inedită, alături de un colectiv și un public deosebit.

 Joci alături de două legende rapidiste, foști jucători de echipa națională, ca Pancone și Nico. Cum ți se pare acest lucru?

 Este ceva unic să fac schimb de pase cu aceste două glorii ale Rapidului. Am învățat și avem în continuare foarte multe de învățat de la ei. Fiecare meci este o onoare, deoarece reprezintă simboluri pentru Rapid și pentru întreg fotbalul românesc.

Ce planuri ai de sărbători?

 Sărbătorile le voi petrece prin recuperare alături de familia mea, care este lângă mine și care îmi oferă toate condițiile.

Ai un mesaj pentru suporterii noști?

 Sunt oameni care îmi dau putere de luptă, oameni simpli care m-au vizitat la spital, fiindcă rapidiștii au fost mereu niște oameni deosebiți, care pun mult suflet și patimă. Sunt alături de noi, fie că jucăm cu Steaua sau că jucăm cu Victoria, și întotdeauna le simțim încurajările. Ei sunt întotdeauna jucătorul nostru în plus! Sportul e o luptă pe care o purtăm zi de zi. Mai câștigi, mai și pierzi, dar dacă nu te dai bătut vei avea cele mai mari satisfacții. La mulți ani, dragi rapidiști! Să aveți un an plin de satisfacții și… Forța Academia Rapid!

#AcademiaRapid #Mitea #Interviu

Leave a Reply